Tărâmul Mistic. Îngerul Luminii – Alina Cosma (mici defecte)

Reduceri!

14,00 lei

Titlu:                    TĂRÂMUL MISTIC. ÎNGERUL LUMINII

Autor:                  Alina Cosma

Editura:               Primus

Anul apariției:    2017

Nr pagini:            137

ISBN:    978-606-707-202-0     Vol.1.: Îngerul luminii. – 2017. – ISBN   978-606-707-206-8

Categorie:      Beletristică, Fantasy, roman alegoric

Descriere

Tărâmul Mistic este o lume fantastică în care mitologia se împletește cu credința, în care Spiritele și Muritorii realizează echilibrul dintre universul văzut, cel al oamenilor, și universul nevăzut, cel al miraculosului.

Într-o lume în care elementele primordiale sunt în conflict, un conflict ce pune în pericol însăși existența omenirii, două suflete pierdute se întâlnesc. Deși primordial diferite, vor fi nevoite să găsească o cale prin care Focul să se contopească cu Apa, Pământul cu Aerul, Ura cu Dragostea; CALEA ce va readuce echilibrul universal.

Informații suplimentare

Autor

Gen

,

9 recenzii pentru Tărâmul Mistic. Îngerul Luminii – Alina Cosma (mici defecte)

  1. petalescrise

    „Astăzi am fost purtată într-o lume magică alături de autoarea Alina Cosma, cea care a creionat un tărâm al Gardienilor, a zânelor, a silfelor, faunilor, minotaurilor și a unor forțe neimaginabile. Astăzi curiozitatea m-a ars atunci când purtată de valul conținutului textual am avut parte de surprize după surprize toate închegându-se în cele patru elemente ale naturii: apa, aerul, focul și pământul într-o minunată carte intitulată „Îngerul Luminii”, primul volum al seriei Tărâmul Mistic apărut la Editura Petale Scrise.”

    – Vorbe pentru suflet

    Recenzia completă: https://vorbepentrusufletblog.wordpress.com/2020/11/17/citind-o-pe-alina-cosma-cartea-taramul-mistic-ingerul-luminii/

  2. petalescrise

    „Două coperți originale, două cărți deosebite, două volume superbe ale unei povești de dragoste pentru maturi care se transformă treptat într-un fantasy romantic pe „fundalul” stării de război.

    Cum se îmbină toate astea într-o singură operă? Frumos, rafinat și cu bun-gust.”

    – Shereading

    Recenzia completă: https://shereading.art.blog/2020/02/20/taramul-mistic-recenzie/

  3. petalescrise

    „Îngerul Luminii, romanul de deschidere al seriei literare Tărâmul Mistic, este un feeric loc de întâlnire a basmului cu mitologia, a fantasy-ului cu alegoria și a romantismului pasional cu aventura războinică.

    Panorama se conturează idilic, cu copii urmărind animăluțe prin poienițe, se extinde magic, cu gnomi și silfe solicitând unui băiețel și unei fetițe să-i urmeze într-un univers fermecat, unde să le fie gardieni, și amintește de Cronicile din Narnia când proaspeții ocrotitori predestinați se trezesc în plină bătălie între creaturi fabuloase, odată ajunși pe Tărâmul Mistic.”

    – Analogii-Antologii

    Recenzia completă: https://analogiiantologii.com/2019/07/05/13695/

  4. petalescrise

    „Îngerul Luminii este primul volum din seria “Tărâmul Mistic” scrisă de Alina Cosma. Este un roman care este în același timp și complex dar și simplu. Complex pentru că are o poveste interesantă, cu multe implicații și trimiteri la mitologie, religie și istorie, arătându-ne un univers plin de elemente surpriză și legături interesante atât cu prezentul cât și cu trecutul, atât cu realul cât și cu imaginarul, aducându-ne la granița dintre realitate și ficțiune.”

    – Picnic on the shelf

    Recenzia completă: https://picnicontheshelf.com/2019/04/23/taramul-mistic-ingerul-luminii

  5. petalescrise

    „Îngerul Luminii este cartea care te atrage cu fiecare pagină citită. Nu îți dai seama cât de repede o citești, deoarece ești captivat de acțiunea în continuă mișcare a cărții. Efectiv poți vizualiza scenele. Ești curios să ajungi la finalul luptei pentru a vedea dacă binele reușește să învingă.

    O carte ce se adresează tinerilor adolescenți, dar care poate reprezenta pentru adulți un moment de relaxare, de visare cu ochii deschiși sau chiar de evadare din cotidian. Alertă, cu personaje curajoase, volumul de față ne învăluie în magie și suspans. Avem de-a face cu animale mitologice, cu elementele naturii sau cu fauna. Toate acestea se află într-o luptă importantă: pentru supraviețuire!

    Se citește ușor, este scrisă într-un stil simplu, nu se folosesc enunțuri pompoase, dar cartea atrage prin însăși lumea pe care ne-o prezintă.”

    – Just reading my books

    Recenzia completă: https://justreadingmybooks.wordpress.com/2018/05/06/taramul-mistic-ingerul-luminii-de-alina-cosma/

  6. petalescrise

    „„Îngerul Luminii” este primul volum al seriei Tărâmul Mistic, de Alina Cosma. Un roman alegoric, care ne poartă într-un tărâm fantastic. Întâlnim personaje din mitologie și din religie, dar și personaje umane. Suntem purtați într-o lume fantastică, unde întâlnim Gardieni, zâne, silfe, fauni și minotauri. La baza poveștii stau cele patru elemente ale naturii: apa, aerul, focul și pământul.

    Nu știam ce așteptări să am de la această carte, dar clar mă atrage tot ce ține de fantasy și mitologie. Dar pe lângă aceste aspecte plăcute ale cărții, am fost surprinsă să descopăr o frumoasă poveste de dragoste – cred că nu greșesc dacă o numesc așa. În plus, mi-a plăcut stilul de scriere al autoarei. Modul în care este scrisă cartea îl ajută pe cititor să parcurgă ușor povestea. Descrierile sunt puține, dar exact cât este necesar. În schimb, dialogurile sunt predominante. Frazele și dialogurile sunt destul de scurte, astfel că lectura decurge repede și ușor.”

    – Rândurile Evei

    Recenzia completă: https://www.randurileevei.ro/2018/01/31/ingerul-luminii-seria-taramul-mistic-alina-cosma/

  7. petalescrise

    „Ce companie plăcută poate fi cartea! Cât de frumos poate fi universul și realitatea atunci cât citești și cât de bine te simți atunci când te lași îmbrățișat de o poveste!

    Nu știu dacă ceea ce va urma să citești acum..reprezintă adevărul, dar simt să spun asta: fiecare poveste scrisă de autoare este o bucată de viață, este suflet și respiră prin toți cei care o țin în mână, o simt, o trăiesc și o îmbrățișează ca pe un prieten adevărat.

    Și nu ai nevoie de ochelari.. nu o să vezi iubirea și nu o să vezi mesajele doar dacă citești, E nevoie să simți dincolo de cuvinte, dincolo de ceea ce scrie sau de ceea ce se vede cu ochiul liber! Invizibilul e mai puternic decât orice ai putea auzi sau atinge.”

    – Bookcaffe

    Recenzia completă: https://bookcaffe.wordpress.com/2018/02/10/mai-exista-oameni-care-ti-vor-binele-ingerul-luminii-taramul-mistic-1-alina-cosma-primus/

  8. petalescrise

    „Primul volum din seria Tăramul Mistic de Alina Cosma este o poveste captivantă, care îi poartă pe cititori într-o lume fantastică, plină de magie și iubiri înflăcărate.”

    – Alina Geambașu, Literatura pe tocuri

    Recenzia completă: https://literaturapetocuri.ro/taramul-mistic-vol-1-ingerul-luminii-de-alina-cosma-recenzie.html

  9. petalescrise

    „Deci…nu prea ma pricep, desi sunt scriitoare, sa astern pe „hartie” impresiile mele despre cartile citite, oricat as incerca. Nu sunt priceputa la facut recenzii, dar o sa incerc sa spun ceva despre aceasta carte, ce am adorat-o de la prima pagina pana la ultima.

    Azi am primit-o, cadou de pa aceasta doamna scumpa, Alina Cosma. Cum am primit-o, am si sarit sa o citesc, iar in trei ore am si terminat-o, desi este o carte destul de complexa. Pot spune ca lumea in care aceasta carte m-a teleportat este una in care nu prea am avut sansa sa fiu. O lume cu oameni normali, cu zane, puteri ale naturii etc. Autoarea a imbinat o poveste frumoasa de dragoste, cu mitologia mai multor natiuni, dand nastere unei lumi superbe, total diferita de tot ce citisem pana acum. Trebuie sa recunosc ca citind primele pagini, am crezut ca este o poveste destinata copiilor, dar ce m-am inselat…

    Cum am spus si mai sus, sa nu aveti impresia ca datorita numerelor de pagini, este o lectura usoara sau plictisitoare, din contra. Este o lectura complexa, cu personaje la fel de complicate, dar care nu te lasa sufletul sa nu pe adori. Povestea de dragoste dintre cele doua personaje este la fel de complicata ca firul povestii, asta atragand cititorul si mai mult in mijlocul actiunii, in lumea asta atat de frumoasa creata de Alina. Sper sa fi inteles ceva din tot ce am scris mai sus :)))

    Pe scurt, este o poveste diferita fata de ce am citit pana acum si merita cu adevarat citita si inteleasa.

    Te pup dulce, scriitoare minunata si iti multumesc pentru acest cadou.”

    – Alexa Drăgan

Adaugă o recenzie

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.