Recviem pentru umbre – Ioana Mihaela Curaleț

Reduceri!

42,00 lei 33,60 lei

Titlu: Recviem pentru Umbre

Autor: Ioana Mihaela Curaleț

Editura: Editura Petale Scrise

Număr pagini: 215

Gen: fantasy thriller, dark fantasy, thriller polițist

ISBN: 978-606-95090-0-5

Descriere

Dispariţia misterioasă a logodnicului ei o pune pe Angelica pe drumuri. Nimeni nu ştie nimic. Nimeni nu spune nimic. Familia lui e singura pistă pe care o are, dar membrii ei nu-i fac deloc treaba mai ușoară, ba chiar pare că nu le pasă deloc de Marius. Invitată să-și petreacă noaptea la conacul lor, femeia intră în posesia unui jurnal care îi dezvăluie trecutul ciudat al viitorului ei soț și, mai important, detalii despre unde ar putea fi.

 

***

 

„Recviem pentru Umbre” este o carte captivantă, întunecată și extrem de bine gândită.

Paula Găneștean Piț

 

Un joc al minții, ne îndeamnă mereu să căutăm sensuri noi, să levităm spre tărâmuri apuse în negura timpului. Dar cartea aceasta, plină de mister, ne acaparează ușor în adâncu-i eteric. De la început și până-n final, zborul însingurat al protagonistei Angelica ne învăluie în suspans. „Recviem pentru Umbre” este o capodoperă care trebuie devorată și la propriu și la figurat!

Irina Corduban – profesoară de limba română

 

Serafina este un personaj atât de complex că mi-a fost greu să îi înțeleg acțiunile, trecând de la antipatie la ură, de la ură la compasiune și apoi, la simpatie, pe parcursul câtorva capitole. În final, chiar îi doream să fie fericită. O carte deosebită pentru iubitorii de horror și mister, pe care o recomand cu drag.

Aurelia Chircu – scriitoare

Informații suplimentare

Autor

Gen

, ,

12 recenzii pentru Recviem pentru umbre – Ioana Mihaela Curaleț

  1. petalescrise

    „V-ați prins din titlu, că aceasta este o carte ce dă fiori, dar și o poveste la fel de înșelătoare ca și umbrele despre care vorbește.

    Cartea începe cu tânăra Angelica, asistenta medicală ce își caută logodnicul dispărut fără urmă. Deși aceasta vorbește încă de la început despre un trecut pe care îl dorește uitat, am fost acaparată de detaliile ciudate și de descrierile împrejurimilor, scoase parcă dintr-un film regizat de John Carpenter, uitând de povestea „ascunsă la vedere” a Angelicăi.”

    – Cătălina Pană

    Recenzia completă: https://catalinapana.blogspot.com/2021/10/fiori-pe-acordurile-unui-recviem-pentru.html

  2. petalescrise

    „Am citit cu plăcere romanul Mihaelei încă din primele pagini; chiar dacă a început în forță cu descriere și explicații, nu m-am plictisit deloc. Faptul că dialogul și-a făcut apariția ceva mai târziu nu m-a deranjat, dimpotrivă, descrierile bine gândite m-au ajutat să mă cufund în atmosfera pe care autoarea a dorit să o creeze. O atmosferă mohorâtă, tristă, misterioasă, plină de suspans și întrebări. Cartea a fost un mister total pentru mine până în ultimele capitole în care mi s-a dezvăluit totul și, recunosc, am rămas înmărmurită. Autoarea a reușit să mă facă să îmi îndrept atenția asupra unor lucruri pe care am început să le consider importante, când „bomba” era chiar sub nasul meu.”

    – Viziuni de Scriitor

    Recenzia completă: https://viziunidescriitor.wixsite.com/viziunidescriitor/post/recviem-pentru-umbre-ioana-mihaela-curale%C8%9B

  3. petalescrise

    „Cu asemenea descriere, nu a fost cale de întoarcere atunci când am pus ochii pe această carte de pe rafturile de la Editura Petale Scrise. Iar coperta m-a cucerit de la prima vedere! Nu am avut niciun dubiu că un asemenea titlu – Recviem pentru umbre, acompaniat de o copertă minunat de misterioasă, ascund o poveste tare bună. Şi aşa a şi fost. Am descoperit o intrigă complexă, surprinzătoare, plină de neprevăzut şi de suspans. Oricât am bănuit sau am încercat să dezleg misterul poveştii, autoarea a reuşit cu brio să se joace cu mintea mea, astfel încât să nu mi se confirme nicio ipoteză detectivistică. Din punctul meu de vedere, aşa trebuie să fie un thriller bun. Iar Recviem pentru umbre este unul bine tâlcuit, cu o amprentă de dark fantasy şi una de nebunie – cartea pefectă. Am fost mai mult decât plăcut surprinsă, această carte însemnând debutul autoarei. Unul foarte reuşit.”

    – UPS Blog

    Recenzia completă: https://upsblog.ro/2021/03/23/recviem-pentru-umbre/

  4. petalescrise

    Recenzie video de Elena’s Bookshelf: https://www.youtube.com/watch?v=5P-Go9FMqlM

  5. petalescrise

    „Un thriller fantasy ce te lasă fără cuvinte, parcă aștepți ceva, parcă pulsezi a întrebări, parcă ești într-o balanță a textului. Am fost încărcată o dată cu acțiunea cu emoții contradictorii, cu vagi confuzii, cu temeri pentru eroii aflați la ananghie. Însă și cei pe care-i credeam „curați” erau cu schelete în dulap. Mi-a plăcut firul narațiunii creionate de autoare, aceasta nici nu mi-a lăsat timp să respir, iar pentru această stare un mare mulțumesc. Am citit cartea cu sufletul la gură. Uneori făceam mici pauze doar pentru a-mi pune ipotezele cap coadă și să văd dacă mă dovedesc sau nu și eu un anchetator bun la feminin. Ei, uite că autoarea a completat perfect detaliile mărunte cu imaginea de ansamblu developând un cadru de film într-o carte care trebuie citită și recitită.

    „Recviem pentru Umbre” este o carte plină de suspans, secrete, de suspiciuni și minciuni întortocheate. Eu recomand cartea. Sunt convinsă că vă va prinde în plasa ei!”

    – Vorbe pentru suflet

    Recenzia completă: https://vorbepentrusufletblog.wordpress.com/2020/12/24/citind-o-pe-ioana-mihaela-curalet-cartea-recviem-pentru-umbre/

  6. petalescrise

    „Un thriller dark fantasy care te ține în suspans de la prima până la ultima pagină. În mod sigur va fi pe placul tuturor celor care îndrăgesc acest gen de literatură.”

    – Literatura pe tocuri

    Recenzia completă: https://literaturapetocuri.ro/recviem-pentru-umbre-de-ioana-mihaela-curalet-editura-petale-scrise-recenzie.html

  7. petalescrise

    „Recviem pentru Umbre este un roman captivant, care are suficient suspans și pune adrenalina în mișcare, exact cum are nevoie orice cititor de thriller. Iar detaliile fantasy sunt sarea și piperul în povestea unor crime oribile, care i se dezvăluie cititorului pe măsură ce avansează cu lectura.”

    – Rândurile Evei

    Recenzia completă: https://www.randurileevei.ro/2020/11/14/recviem-pentru-umbre-ioana-mihaela-curalet/

  8. petalescrise

    „Este genul de carte care, după ce-l termini, te uiți în gol și te întrebi ce faci cu viața ta mai departe. Rămâi cu o mie de sentimente mixte. Parcă nimic nu mai are sens și vrei să te întorci în lumea cărții, întrebându-te “de ce s-a terminat”.”

    – Ruxandra Popa

    Sursa: https://www.goodreads.com/book/show/55877202-recviem-pentru-umbre

  9. petalescrise

    „Romanul ca atare a fost extrem de bine gândit, lucrurile din spate și întorsăturile de situație au fost superbe și am citit încântată fiecare pagină a cărții.”

    – Diana Boitor

    Sursa: https://www.goodreads.com/book/show/55877202-recviem-pentru-umbre

  10. petalescrise

    „Acțiunea este foarte bine alcătuită și împletită. Pleci cu un personaj pe care-l iei ”de principal” și-ți dai seama că e cu totul altul protagonistul. Ceea ce mi s-a părut o idee foarte bună. Desfășurarea evenimentelor nu e predictibilă.”

    – Otilia Mazilu

    Sursa: https://www.goodreads.com/book/show/55877202-recviem-pentru-umbre

  11. petalescrise

    „O carte pe parcursul căreia am stat constant cu sufletul la gură.”

    – Demetra Genevine

    Sursa: https://www.goodreads.com/book/show/55877202-recviem-pentru-umbre

  12. petalescrise

    „Cartea aceasta este extraordinară, nemaipomenită, excepțională, formidabilă, deosebită, impresionantă, neobișnuită, colosală, fabuloasă, fantastică, fenomenală și uluitoare( pauza să-mi trag suflul)… Este genul acela de carte de care ai nevoie câteva zile să poți să ieși din ea.”

    – Viviana Grigorie

    Sursa: https://www.goodreads.com/book/show/55877202-recviem-pentru-umbre

Adaugă o recenzie

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.