Pachet „Pene”

Reduceri!

63,00 lei

Pachetul conține primele două cărți ale seriei Pene de M.K. Lynn – „Pene, morminte și flori” și „Pene, cenușă și Elfi”.

Pachetul conține primele două cărți ale seriei Pene de M.K. Lynn – „Pene, morminte și flori” și „Pene, cenușă și Elfi”.   Romanul de debut ce a luat locul întâi la “Topul celor mai citite cărți ale anului 2019, scrise de autori autohtoni”, organizat de BNRM, și continuarea acestuia, într-un pachet promoțional!

„Pene, morminte și flori”

Klauss Brown, un pictor de optsprezece ani, are un secret teribil: familia lui se ascunde de forțele Întunericului, rasa ce a cotropit în totalitate Marea Britanie. Cu toate acestea, o dimineață de toamnă în metroul aglomerat îl aruncă în brațele lui Ley, o tânără Nimfă, ce îl roagă de îndată să o ajute să-și găsească locul de care aparține. Klauss, plin de speranță, primește. Poate de această dată umbra ce i-a acoperit sufletul de atâta timp va reuși să se disipe.

„Pene, cenușă și Elfi”

FRED BROWN, un Înger de optsprezece ani, abia ieșit de pe băncile școlii Lumière, este convins de un singur lucru – orice adept al Întunericului trebuie să moară. Când sora lui este răpită de Demoni, iar, contrar tuturor argumentelor, Gardianul de Gheață îl trimite într-o misiune dincolo de granița Marii Britanii, Fred trebuie să învețe că lumea nu este mereu împărțită în alb sau negru, iar proveniența este doar una dintre pietrele sisifice pe care ești nevoit să le cari tot restul vieții. Prinsă între salvarea surioarei ei, destrămarea familiei și sentimentele pentru Ben, FLEUR BROWN simte că totul îi scapă de sub control. Oare va reuși să-l facă pe Gardianul de Gheață să-i destăinuie secretele? Va reuși acesta să-i salveze sora? Vestitul om de afaceri SETH MORFRAN, fost general al Întunericului, își găsește în sfârșit adversarul – Ben Hart, Gardianul de Gheață, cel care distruge demonstrativ una din fermele de Vampiri. Prinși între ambiții, setea de putere și trecutul pe care nu îl pot uita, Seth și Ben dezlănțuie un adevărat joc de șah letal printre străzile înguste ale Londrei. Lumina sau Întunericul: cine merită să câștige?