Descriere
El – un demon al pasiunilor carnale… Ea – o fecioară nevinovată…
El – blestemat pe veșnicie de o vrăjitoare… Ea – vânată de propria-i familie pentru avuție…
El – „nemuritor și rece”, purtând infernul în suflet… Ea – o muritoare a cărei inimă cuprinde paradisul…
Într-o noapte furtunoasă, tânăra cu suflet pur rătăcind prin pădure, rănită și hăituită de o ceată de criminali plătiți, îi cere ajutorul. El nu poate s-o refuze, nu are dreptul să facă rău cu voia sa unui nevinovat, nici măcar prin ignorare, altfel va arde în flăcările iadului…
Ea nu își poate uita salvatorul și îl invocă…
petalescrise –
„Ori de câte ori văd un titlul semnat de Maria Philip, știu că va fi o carte bună. Totuși, la aceasta eram puțin sceptică, mă gândeam, ce ai putea crea pe baza poeziei “Luceafărul”? Ei, bine, s-a dovedit ca aceasta este cea mai bună carte a autoarei și una din favoritele mele de pe anul acesta.
Aura este definiția purității. Nu cred că există pe lume o asemenea inocență. Se afla într-o antiteză totală cu Lucian, demon al pasiunilor carnale.
Lucian este personajul meu masculin favorit din tot ce a creat autoarea până acum. Rece, cu-o cruzime aparte, indiferent, de schimbă la 180 de grade după ce o cunoaște pe Aura- râdeam că, din fiorosul démon, a ajuns Paznic de rochii 🤣
Învăluit de mister, blestemat, își găsește pacea în Aura. Îl învață să iubească.
Finalul m-a făcut să plâng, eram convinsă că se va sfârși tragic, dar, în cele din urmă, din fericire, iubirea învinge și este, pana la urma, un final fericit.”
– Ruxandra Popa
Sursă: https://www.goodreads.com/book/show/154137805-luceaf-rul-i-aurora
petalescrise –
„Luceafărul și Aurora este, de departe, cel mai fascinant roman al Mariei Philip, o reinterpretare de excepție a celebrei opere eminesciene, asezonată cu elemente din basme la fel de cunoscute. Povestea dintre copertele acestei cărți este încărcată de emoție, de senzualitate și de erotism magistral dozat, astfel încât să incite simțurile cititorului și să-l facă să-și dorească să simtă mai mult, să viseze la mai mult.
Aura este o fată inteligentă, cu principii morale sănătoase și cu un suflet cald și pur – genul de personaj pe care n-ai cum să nu-l îndrăgești. Însă Lucian e… combinația irezistibilă între înger și demon, un bărbat cu abilități extraordinare, dar și cu „apucături” nefirești, un cocktail incendiar de duritate, pasiune, indiferență, și… și încă ceva care îl surprinde chiar și pe el.
Povestea curge lin și te prinde în mrejele ei încă de la primele cuvinte. Așa cum am mai spus, Maria Philip s-a întrecut pe sine, conturând nu atât situații încărcate de suspans, cât, mai ales, personaje de excepție. Astfel, ceea ce prin definiție ar trebui să fie rău, în „Luceafărul și Aurora” parcă nu e chiar atât de rău… Sau e povestea atât de fascinantă încât îți dorești ca și întunericul să se transforme în lumină?
Vă invit să descoperiți o poveste cum puține sunt… Mie, una, mi-a plăcut nespus de mult.”
– Mihaela Anghel
Sursă: https://www.goodreads.com/book/show/154137805-luceaf-rul-i-aurora
petalescrise –
„Cartea „Luceafărul și Aurora” a fost o lectură impresionantă. Am fost cu sufletul la gură încă de la primele pagini, deoarece autoarea a reușit să creeze un basm pentru adulți menit să capteze instant atenția. Pe lângă povestea încărcată de pericol, avuții, și destine puse la grea încercare am putut savura iubirea în plină ascensiune. Erotismul a conturat fiecare cuvânt și a dat coloritul efervescent acestei opere unind toate ramurile textuale într-un singur punct, ca într-un puzzle complex ca mai apoi să avem o imagine în ansamblu a unor destine ce s-au căutat prin timp și spațiu pentru a se găsi mai puternice și mai pregătite ca niciodată. Scrierea m-a prins în mrejele ei lăsându-mi spațiu ca să pătrund adânc în lectură abandonându-mă unei povestiri închegate, uneori prea rapide, uneori prea dulci pentru a fi lăsată. Atât de elocventă a fost cartea încât totul mi s-a părut prea puțin. Cu sinceritate spun că … aș mai dori să aflu detalii din spatele cortinei, poate o continuitate a poveștii din perspectiva unui demon redevenit înger prin sacrificiul în numele iubirii. Recomand cu drag cartea, a fost un fascicol de lumină ce a trezit gustul fantasticului!”
– Vorbe pentru suflet
Recenzia completă: https://vorbepentrusufletblog.wordpress.com/2023/07/08/citind-o-pe-maria-philip-cartea-luceafarul-si-aurora/
petalescrise –
„De curând vă povesteam despre romanul „Doamna palatului”, a autoarei Maria Philip, declarând că este cel mai bun roman al autoarei de până acum. Nu a durat însă mult și a mai publicat un roman, de data aceasta inspirat din capodopera „Luceafărul”, a lui Mihai Eminescu. O alegere inspirată și grea, ținând cont de cât de renumită este poezia amintită. Recunosc că am avut emoții din acest motiv, însă autoarea m-a surprins plăcut și de această dată.
„Luceafărul și Aurora” este un roman fantasy erotic, care aduce în prim-plan povestea unei muritoare și a unui demon al pasiunilor carnale. Întregul roman este savuros, însă finalul chiar m-a încântat. Și, de fapt, cred că tocmai finalul a fost asul din mânecă în cazul acestei cărți. Asta deoarece povestea în sine este frumoasă și captivantă, dar de finalul ei depindea cât de mult se diferențiază de alte cărți, de fapt. Și, credeți-mă, finalul este magic, este precum cireașa de pe tort sau funda care finisează un cadou frumos ambalat.”
– Rândurile Evei
Recenzia completă: https://www.randurileevei.ro/2023/05/22/luceafarul-si-aurora-maria-philip/
petalescrise –
„Luceafărul și Aurora este o poveste fantasy cu iz de basm, plină de emoții, copleșitoare, minunat de senzuală, cu personaje pe care le iubești și cărora le simți toate trăirile, cu o succesiune de evenimente care nu te lasă să te oprești din citit, pentru că vrei să afli tot timpul ce urmează. O poveste care te surprinde cu momente încărcate de erotism și, în același timp, îți dă fiori pe șira spinării din cauza scenelor pline de oroare și suspans.”
– Literatura pe tocuri
Recenzia completă: https://literaturapetocuri.ro/luceafarul-si-aurora-maria-philip-editura-petale-scrise-recenzie.html
petalescrise –
„După “Doamna Palatului”, abia așteptăm să pun mâna și pe “Luceafărul și Aurora”, care m-a cucerit total.”
– Olga Menai
Sursă: https://www.goodreads.com/book/show/154137805-luceaf-rul-i-aurora
petalescrise –
„Pentru început… am citit cartea în mai puțin de 24h. Nu aveam eu cel mai mult chef de citit, însă acțiunea m-a prins atât de tare încât nu mi-a mai dat drumul până ce nu am ajuns la ultima pagină! Și pentru a fi mai exactă, am început cartea duminică undeva pe la ora 17 și am terminat-o luni dimineață la 02:13. ”
– Alexandra Drestaru
Sursă: https://cartiledeplatina.blogspot.com/2023/09/recenzie-luceafarul-si-aurora.html?m=1
petalescrise –
„Cartea “Luceafărul și Aurora”, scrisă de Maria Philip, a captat imediat atenția mea prin titlu, dar și prin semnătura acestei autoare pe care o apreciez foarte mult.
Dar oare ce legătură există între “Luceafărul” și această carte?
Autoarea ne introduce într-o lume fantastică, în care nemuritorul demon al plăcerilor carnale, Lucian, se întâlnește cu Aura, o tânără inocentă dar înconjurată de dușmani.
Aura este o femeie pură, cu principii sănătoase, dar iubitoare și empatică. Personajul ei devine și mai captivant atunci când observi modul în care este tratată în propria sa familie și afli motivul din spatele acestui comportament.
Pe de altă parte, Lucian este un demon decadent și păgân, cu o atracție magnetică. El emană senzualitate, putere și pasiune, dar și o indiferență rece care poate arde un suflet chinuit.
“Luceafărul și Aurora” este o carte a genului fantasy romance care îmbină cu eleganță elemente de basm cu poezia emblematică a românilor.
Lectura te purifică prin emoții intense, de la scene fantastice la momente senzuale și chiar erotice, cu pericole atât fizice, cât și emoționale pentru Aura.
Dar, ușor ușor, chiar și Lucian, un demon nemuritor și atotputernic, simte fiorii iubirii pentru prima oară în viață, împreună cu o frică irațională că blestemul său o va distruge pe singura femeie ce i-a atins inima.
Lectura este captivantă, ușoară, dar te ține prins în paginile ei până la finalul magistral construit de autoare.
Maria Philip reușește să creeze personaje bogate în personalitate, în care întunericul și lumina se împletesc, dansează și creează magie.
Rămâne de văzut cine va ieși învingător la final – întunericul sau lumina? Tu ce părere ai?
Recomand cu mare drag acest fantasy!”
– Sclipiri de Stele – Cărți de Poveste
petalescrise –
„Luceafărul și Aurora este un melanj de basme înmiresmat cu fire din poezia eminesciană și transpus într-un fantasy erotic încântător. Când vreau să citesc acest gen de carte, știu mereu că Maria Philip nu mă va dezamăgi și că fiecare capitol va fi un deliciu literar marca Editura Petale Scrise.”
– Cătălina Pană
Sursă: https://www.goodreads.com/book/show/154137805-luceaf-rul-i-aurora