Editura Petale Scrise

Pene, morminte și flori – M.K. Lynn – recenzie Pe aripi de carte – recenzii

„Deși nu citesc în mod obișnuit fantasy, ca și gen literar, mereu am fost de părere că o carte ce cuprinde aceste elemente trebuie să determine cititorul să se transpună în lumea creată de fiecare autor.
Când întunericul se lasă peste Londra, forțele binelui și ale răului își dispută teritoriile omenirii. Astfel, îngerii, alături de gardienii lor, se înfruntă cu demonii întunericului, în lupte ce se soldează cu victime de ambele părți.
Într-o zi ce se anunța a fi la fel de monotonă ca și celelalte, Klauss, membrul unei familii de îngeri, o găsește pe Ley, o nimfă rătăcită, în căutarea familiei pierdute.
Pentru că nimic nu este ceea ce pare, Klauss ajunge să se îndrăgostească de Ley (sau de imaginea pe care aceasta i-o arată?). După multe întâmplări, acesta descoperă că adevărata casă a “nimfei” se află în Lumea de Dincolo, lume al cărei tron este deja adjudecat de Sirin, rivala lui Ley. Ce alegi atunci când ești îndrăgostit, binele sau răul?
“Dacă renunți la tot ce ți-a fost mai drag, renunți la viață, emoții, speranță și vise, vei rămâne cu un schelet ce riscă să se năruie în orice moment”.
Lupta dintre negru și alb, bine și rău, îngeri și demoni, suferința sufletelor captive în Purgatoriu, desfășurate pe fundalul vieții londoneze… toate aceste elemente, dar și multe altele, sunt descrise într-un mod incredibil de ingenios, ce te face să îți dorești să nu abandonezi lectura.
M-am simțit ca într-o sală de cinema citind aceasta carte, fiecare paragraf având acea doză de adrenalină dătătoare de suspans. Mi-au plăcut enorm acele mici inserții de la începutul fiecărui capitol, menite să surescite interesul asupra poveștii.
Aștept cu nerăbdare volumul 2 al acestei serii!