Editura Petale Scrise

Darul vieții. Predestinați – Alina Cosma – Recenzie Vorbe pentru suflet

Mi-am acordat câteva zile de toamnă agale, rare momente însă prețuite de mine, iar în aceste clipe prefer să mă cufund în nevoia de a citi o carte de dragoste, o carte care să mă emoționeze și să îmi hrănească spiritul de romantică. Cu romanele semnate de Alina Cosma nu dau niciodată greș. Ea are o doză mare de sensibilitate, emoție, frământare, prin fiecare poveste transmite foarte ușor o istorisire „iubibilă”. Ce am apreciat foarte tare la toate cărțile autoarei e că pe lângă afectivitate, pasiune și stilul de scriere, este faptul că aceasta are un talent în a țese tot soiul de răsturnări de situație, intrigă, fiorul necunoașterii provocându-te în a o descoperi tot mai mult. Astăzi vreau să vă vorbesc despre cartea „Darul vieții. Predestinați”, inițial autoarea a publicat în anul 2016 cartea „Darul vieții”, o primă variantă a poveștii, apoi republicată în anul 2018. Reeditarea a dus la o a doua imagine, una dacă nu completă, atunci major schimbată și pe care am îndrăgit-o instantaneu, sub titlul „Darul vieții – Predestinați”, autoarea a făcut câteva îmbunătățiri care m-au apropiat și mai mult de eroii poveștii.

Recenzia completă aici