Descriere
După o despărțire care i-a zdrobit sufletul, Luiza se mută într-un oraș mic, căutând să-și refacă viața. Aici, însă, nimeni nu e cine pare a fi la prima vedere, iar apariția unui nou vecin amenință să-i distrugă echilibrul fragil, proaspăt câștigat. Apropierea de el o aruncă pe Luiza în mijlocul unui război. Unul ce dăinuie de secole între lumea ei și Tărâmul Celălalt, un loc de care a auzit doar din basme.
Pasărea Măiastră a dispărut fără urmă de pe tărâmul zmeilor. Creaturi malefice și întunecate, zmeii ar face orice să o aducă înapoi şi nu vor permite ca o simplă muritoare să le stea în cale.
Monea Simina-Maria –
O carte superbă care te captivează și ține în suspans.
Abia aștept următorul volum🤗🥰💚🩵💜
ploian_alexandra –
Am terminat acest volum in 2 nopti, abia astept urmatorul.
petalescrise –
„Zmeii sunt răi, nu-i așa? Asta învățăm încă din primele basme care ne erau citite seara, înainte de culcare, cum ar fi: Prâslea cel voinic și merele de aur, sau povestea Păsării Măiastre de pe Tărâmul Celălalt.
Și totuși… Dacă tot ceea ce ni s-a spus e o minciună? Dacă răul nu este de fapt în lumea lor, ci în a noastră? Această carte începe ca o ficțiune contemporană, dar continuă apoi ca un roman fantasy de excepție, în care zmeii și oamenii se luptă să găsească primii Pasărea Măiastră și să o ducă pe tărâmul lor.
După o despărțire care i-a zdrobit sufletul, Luiza se mută într-un oraș mic, căutând să-și refacă viața. Însă aici nimeni nu e ceea ce pare a fi. Când în apartamentul vecin se mută un nou vecin, viața Luizei ia o întorsătură bruscă ce o aruncă în mijlocul unui război ce dăinuie de secole între lumea noastră și Tărâmul Celălalt, un loc de care a auzit doar din basme.
A fost o lectură deosebită, am fost fascinat de intensitatea întâmplărilor. Nu a lipsit acțiunea, plot-twisturile (au fost geniale) sau iubirea. 🥰❤️ Au fost personaje care m-au enervat și personaje pe care le-am adorat.
Aa, și melodiile vechi de la A.S.I.A și 3SudEst m-au cucerit în totalitate. 😂🥰😍🤩
Acordă o șansă acestei cărți pentru că merită! 📚❤️🤌🤌”
– Marian, @AscultăCărți
Sursă: https://www.goodreads.com/book/show/209269467-pas-rea-m-iastr
petalescrise –
„Am reusit intr-un final sa citesc cartea asta si pot sa spun ca mini-hype-ul creat pe insta nu a fost degeaba. Primul lucru ce m-a atras la cartea asta a fost coperta, de ce sa mint. Plus ca mai citisem cateva carti ale Laviniei si mi-au placut.”
– M Er
Sursă: https://www.goodreads.com/book/show/209269467-pas-rea-m-iastr
petalescrise –
„Lumea fantasy se împletește armonios cu cea reală. Explicațiile supranaturale au fost date treptat, fără să deruteze. Sunt multe momente de tensiune maximă, iar finalul-da, încep cu finalul – este cel puțin tulburător. Te face să vrei să citești mai depart, să aștepți volumul 2.
Cartea se citește lejer, personajele sunt ușor de îndrăgit. Eroina, Luiza, e aprigă și știe exact ce vrea, nu prea poți să faci cu ea ce vrei tu. O adevărată flacără sălbatică! Mi s-a părut opsulu lui Ciprian, care e mai liniștit, mai moale, mai drăguț.
Sunt câteva replici pline de umor, în general, primele 50 de pagini sunt cumva nostime, cu puțină nostalgie ici colo până să se “intre în pâine”.
Sunt curioasă de ce anume ne mai așteaptă mai departe. Luiza, ești cu adevărat o #badgirl! 😆”
– Ruxandra Popa
Sursă: https://www.goodreads.com/book/show/209269467-pas-rea-m-iastr
petalescrise –
„O reinterpretare modernă a unui basm drag mie. Merită citit.”
– S. Mirela
Sursă: https://www.goodreads.com/book/show/209269467-pas-rea-m-iastr
petalescrise –
„Superba! ✨️Asteptam de multa vreme sa li se faca dreptate si zmeilor din basmele noastre🖤”
– Iulia Mihaiu
Sursă: https://www.goodreads.com/book/show/209269467-pas-rea-m-iastr
petalescrise –
„Pasărea Măiastră” este un fantasy care te ademenește prin stilul unic de scriere. Combinația suavă cu basmele românești doar mi-a întărit convingerea că voi avea parte de o lectură cu adevărat specială și dragă sufletului. Romanul este unul plin de aventură în care pericolele pândesc la orice pas, mai ales că eroina cărții e departe de a fi o cunoscătoare în ale magiei și a lumilor încărcate cu elemente fantastice supranaturale. Dacă de la început aflăm povestea Luizei mai apoi totul se combină într-o avalanșă textuală care m-a luat cu asalt. Am descoperit personaje neverosimile și pasaje în care realitatea s-a întretăiat cu nebănuitele cărări ale vrăjitoriei. Luiza simte că a trăit o viață într-o realitate iluzorie, că nimic nu e ceea ce pare și că… destinul său încă se lasă influențat de tot ce o cuprinde aici și acum.”
– Cristina Apostol, Vorbe pentru Suflet
Recenzia completă: https://vorbepentrusufletblog.wordpress.com/2024/03/29/citind-o-pe-lavinia-calina-cartea-pasarea-maiastra/