Fiul dușmanului – Cătălin Dumitrescu – recenzie Alina Geambașu

Editura: Petale Scrise
Anul aparitiei: 2019
Numărul de pagini: 204
Gen: ficțiunea istorică; roman polițist

fiul dușmanului

În tumultuosul an 1968, în România socialistă, o dublă omucidere cu implicații politice internaționale alarmează ofițerii Securității. Anchetând cazul, proaspătul sublocotenent Ovidiu Dumbravă descifrează enigme ale trecutului și readuce la lumină destinele dramatice ale unor personaje misterioase…

Un roman cum nu s-a mai scris în literatura română de la celebrul „La miezul nopţii va cădea o stea“ al lui Theodor Constantin.” Marius Andrei – Analogii-Antologii

Fiul dușmanului este o carte inspirată din realitatea crudă din timpul comunismului, cu accent pe Securitatea din acea perioadă. Este o carte împodobită cu acțiune și suspans din plin, precum și cu o poveste pe care veți fi curioși să o descoperiți, pe măsură ce veți avansa cu lectura.” Eva Anca – Rândurile Evei

  Sunt o devoratoare de romane, citesc tot ce îmi face cu ochiul, de la aventură, mister, suspans, intrigă polițistă, fantasy, până la romane de dragoste, dar am evitat până acum ficțiunea istorică. Nu am idei preconcepute față de acest gen literar, dar am preferat să văd până unde merge imaginația unui autor, decât să mă apuc de ceva extras din cruda și nemiloasa realitate. Până la urmă e o chestiune de gust. Totuși, atunci când o prietenă m-a îndemnat să citesc ,,Fiul dușmanului” (mi-a șoptit mieros că o să-mi placă povestea), mi-am zis că a venit vremea să îmi lansez o altă provocare (prima a fost cu literatura SF), să văd dacă sunt în stare să citesc ceva diferit. Mi-a luat ceva timp să-mi fac curaj, apoi după încurajarea ,,nu-i dracul chiar atât de negru” am început lectura. La început, dădeam paginile cu oarecare teamă, neștiind ce voi descoperi mai departe, apoi m-am trezit că nu pot lăsa cartea din mână. Nu mi-a luat mult timp ca să îmi dau seama că descoperisem o mică bijuterie literară. 

  Modul în care este scrisă cartea transmite emoție, fiecare eveniment istoric menționat de autor te îndeamnă să reflectezi asupra anumitor aspecte ale vieții, iar la final îți vine să mulțumești divinității – sau oricui vrei tu – pentru că duci o viață atât de bună, comparativ cu ce a fost în trecut. Personal, mă bucur că nu am prins decât 13 ani de comunism.

   Pentru cei care se tem să abordeze o astfel de carte, țin să precizez că la bază este un roman polițist, însă există și o poveste de dragoste care motivează gestul protagoniștilor. Se citește ușor, chiar dacă autorul abordează un subiect spinos. Cu toate că este vorba de un debut literar, am remarcat faptul că este o lucrare foarte bine documentată, credibilă – pe partea de ficțiune, iar personajele sunt complex construite.

   ,,Fiul dușmanului”, romanul de debut al autorului Cătălin Dumitrescu, îmbină armonios ficțiunea cu evenimentele istorice, acțiunea fiind plasată în perioada comunismului, în România. Cititorul este transpus în atmosfera tensionată a anului 1968, când țările membre ale Tratatului de la Varșovia invadau Cehoslovacia, un membru al Alianței răsăritene. Singurul stat din Pact care a refuzat să participe la această agresiune este România, astfel că pericolul invadării ei era cât se poate de real. Oamenii erau crispați. Umblau zvonuri despre trupe rusești ce mișună pe la hotar, ca urmare a discursului secretarului general al partidului. 

,,Cu nici două luni în urmă, în noaptea de 20 spre 21 august, rușii intraseră în Cehoslovacia, însoțiți de aliații lor din RD Germană, Polonia, Bulgaria și Ungaria. România refuzase să facă parte din coaliția care înăbușea Primăvara de la Praga. Ba, mai mult, noul secretar general al partidului adunase mulțimea în Piața Palatului și condamnase vehement invazia. Toate unitățile Armatei și Securității fuseseră puse în stare de alertă.“

  De pe 21 august, de când a fost rostită cuvântarea care i-a deranjat pe ruși, Securitatea se află într-o oarecare stare de alarmă. Pe acest fundal tulbure și agitat deopotrivă, Ovidiu Dumbravă, sublocotenent, cu două săptămâni vechime, în cadrul Direcției Cercetări Penale a Centralei Consiliului Securității Statului din București, primește primul său caz. Șeful său, maiorul Cândea, îi înmânează dosarul unui partizan anticomunist, Andrei Rogozanu, care nu fusese capturat nici până în prezent. Securitatea distrusese toare grupurile de rezistență, dar acest individ încă mai era liber, la aproape 11 ani de când, în 1957, grupul lui de partizani din Munții Făgăraș căzuse într-o ambuscadă a securiștilor. 

  La scurt timp de la preluarea cazului, are loc un eveniment ce nu părea, la prima vedere, a avea legătură cu tensiunile acelor zile, dar era destul de grav. Doi generali din vechea gardă a Securității, doi măcelari, școliți la NKVD, au fost asasinați în munții Făgăraș, pe când se aflau la o partidă de vânătoare. Au fost găsiți morți, cu câte un glonț în cap. Lângă ei, un mesaj de răzbunare, semnat de o așa-zisă grupare legionară de rezistență: ,,Moarte securiștilor! Lângă pârâul Ghebosu și-au găsit sfârșitul doi dintre călăii regimului de ciumă roșie! Nu sunt primii, nu vor fi nici ultimii! Pământul îi cere! Trăiască Legiunea și Căpitanul!”. 

  Cei doi securiști făcuseră măcel în zona Munților Făgăraș și participaseră la lichidarea grupului Rogozanu, în 1957. Mii de oameni avuseseră de suferi de pe urma lor, marea majoritate fiind nevinovați. Dacă mobilul este răzbunarea, atunci există câteva sute sau poate mii de suspecți.

   Având în vedere că și Andrei Rogozanu se află pe lista suspecților, sublocotenentul Ovidiu Dumbravă și maiorul Cândea sunt trimiși la Brașov ca să preia ancheta. Aceștia iau în considerare o serie de indicii și anchetează câțiva oameni, printre care și Ana (35 de ani), fata fostului popă din sat. Fiind din familie de dușmani ai regimului, nu prea o bagă nimeni în seamă. Cu toate că în dosar nu există nicio legătură între preot și grupul de partizani ai lui Andrei Rogozanu, Ovidiu este din ce în ce mai convins că femeia are ceva tangență cu subiectul. Oare așa să fie? Ce legătură există între ea și partizan? De ce au fost lichidați cei doi securiști tocmai în zilele acelea? Are Andrei Rogozanu vreo implicare în dubla omucidere? Va fi prins până la urmă? Nu va rămâne decât să aflați singuri răspunsul la toate aceste întrebări.

,,Acum, însă, nu la asta îi era gândul partizanului. El se gândea la Ana și își frângea mâinile. Ani de zile o pregătise sufletește pentru astfel de situații, dar niciodată nu erai prea bine pregătit pentru anchetele Securității. Nu era ușor să știi că femeia iubită este anchetată, chiar dacă Andrei avea experiență în astfel de situații. Știa că, în momentul în care intri în război, trebuie să-ți asumi pierderile, indiferent ce înseamnă ele. El pierduse până acum părinți, frați și camarazi. Supraviețuise acestor pierderi, dar nu putea spune nici acum că era ușor.” 

Leave Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *